Ștefan Radu despre revenirea la națională: „Răspunsul e nu”

Ștefan Radu despre revenirea la națională: Răspunsul e nu
Publicat: 10/02/2016, 12:53
Actualizat: 22/01/2019, 15:18

Retras în 2013, fără să ofere un motiv clar, Ștefan Radu spune că acum se află la vârsta la care preferă să se concentreze pe ceea ce are de făcut la echipa de club, Lazio Roma. Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a încercat personal să-l convingă pe Radu să revină, dar acesta este decis să nu mai dea curs unor eventuale convocări.

„Mi-e greu să spun, dar răspunsul e nu! Eram decis încă de când m-au contactat președintele Burleanu și unul dintre adjuncții săi, nu-mi amintesc numele său. Am zis că mă mai gândesc, dar în sinea mea eram decis. (n.r. Răzvan Burleanu) A venit în Italia, nu special pentru mine, a vorbit și cu Lobonț, cred că și cu Tătărușanu. A încercat să mă convingă, dar n-a reușit. (…) Mă apropii de 30 de ani și nu mai sunt june, așa că prefer să mă păstrez pentru echipa de club. Nu mai pot să mă împart pentru că nu rezist pe două fronturi. Nu uitați că Serie A e o competiție extrem de solicitantă. Te stoarce ca pe o lămâie, te epuizează!”, a declarat Ștefan Radu pentru Gazeta Sporturilor.

14 selecții are Ștefan Radu în naționala României, pentru care a debutat în 2006, când încă evolua în Liga 1, la Dinamo București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cascadorie periculoasă la „Românii au Talent”. Autorul are 72 de ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×